Traducere "comercială" în italiană

Consolidarea comercială este, Download aplicații mobile

linii de tendință filtrare liniară deschiderea proiectelor care fac bani pe internet

Play Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a început marţi în Italia o vizită în cinci state europene şi a semnat la Roma două noi acorduri comerciale cu guvernul italian, relatează AFP. Potrivit ministrului italian de externe, Luigi Di Maio, cele două acorduri consolidarea comercială este realizarea de tranzacţii cu compania italiană din sectorul gazelor naturale Snam şi exportul de produse alimentare ''Made in Italy'' către China.

Italia este prima etapă dintr-un turneu european de cinci zile pe care Wang Yi îl efectuează în contextul creşterii tensiunilor între ţara sa şi SUA. El va mai vizita Consolidarea comercială este, Franţa, Germania şi Norvegia. El a mai spus că doreşte o consolidare a relaţiilor între UE şi China şi a estimat că aceste relaţii au suferit în urma ''provocărilor şi prejudiciilor cauzate de forţe externe'', fără a menţiona explicit SUA.

Guvernele italian şi chinez au semnat în martie un protocol de acord ''neconstrângător'' pentru intrarea Italiei în ''noile drumuri ale mătăsii'', Italia devenind astfel prima ţară membră a Consolidarea comercială este care se alătură proiectului faraonic de infrastructuri maritime şi terestre lansat de China în Au fost în total semnate 29 de contracte sau acorduri-cadru, estimate de guvernul italian la 2,5 miliarde de euro, cu potenţialul să ajungă până la 20 de miliarde de euro.

câștigurile de tranzacționare a opțiunilor semnale cu opțiuni reale

Însă parteneri europeni ai Italiei se tem că acest proiect poate destabiliza ţările mici prin îndatorarea lor faţă de China şi că va consolida puterea acestei ţări, oferindu-i totodată acces la tehnologii cheie. Represiunea din Hong Kong consolidarea comercială este fost de asemenea abordată de ministrul Wang Yi în discuţiile cu oficialii italieni, în timp ce un activist din Hong Kong, Nathan Law, era prezent marţi la Roma pentru a cere guvernului italian să condamne încălcarea drepturilor omului de către China.

Potrivit ministrului chinez, discuţia pe acest subiect s-a desfăşurat într-un spirit de ''neingerinţă'', în consolidarea comercială este ce omologul său italian a apreciat că ''stabilitatea şi prosperitatea Hong Kong-ului sunt esenţiale'' şi de asemenea trebuie ''protejate marea autonomie a oraşului şi drepturile fundamentale ale locuitorilor săi''.

BC1. Obiectivul contabilității - introducere în contabilitate - fabricadestaruri.ro Irimie Emil Popa

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Detalii în secţiunea Condiții de utilizare.

master opțiuni binare cum să stochezi bitcoin pe hard disk