O aluniță obișnuită este mică, regulată, de o singură culoare și rămâne neschimbată ani la rând. Cele care își modifică forma, culoarea sau dimensiunea, care sângerează fără motiv sau care se deosebesc clar de celelalte merită arătate unui medic, de preferat dermatolog. Verificarea acasă nu pune diagnostic, dar te ajută să observi la timp ce se schimbă.
Aluniță este termenul popular pentru nev melanocitar, o acumulare de celule pigmentare în piele. Majoritatea adulților au câteva zeci, iar numărul și aspectul lor variază cu vârsta, cu expunerea la soare și cu predispoziția ereditară. Marea parte sunt benigne, adică nu sunt periculoase.
Situații din viața de zi cu zi în care observi o aluniță
Ana se uită în oglindă după duș și observă pe spate o aluniță pe care nu o ținea minte. Nu e sigură dacă a apărut recent sau doar nu a văzut-o până acum. Mihai observă că alunița de pe braț, pe care o are din copilărie, a devenit mai închisă la culoare după o vară petrecută la mare. Doina găsește o aluniță care se agață de bluză și sângerează ușor. Trei situații diferite, fiecare cu propria logică: prima merită notată și urmărită, a doua e o schimbare de arătat medicului, iar a treia cere o evaluare mai rapidă, pentru că sângerarea fără o cauză clară nu este un semn de ignorat.
Regula ABCDE, pe înțelesul tuturor
Dermatologii folosesc un reper simplu pentru a evalua o aluniță. Nu este un test medical, ci un ajutor de observare.
- A – asimetrie. Dacă imaginezi o linie prin mijloc, cele două jumătăți nu seamănă.
- B – borduri. Marginile sunt neregulate, zimțate sau neclare, nu netede și bine delimitate.
- C – culoare. Mai multe nuanțe în aceeași aluniță, de la maro deschis la negru, roșu sau albăstrui.
- D – diametru. Dimensiune mare comparativ cu celelalte alunițe; mărimea unei gume de șters de creion este un reper folosit adesea.
- E – evoluție. Orice modificare în timp: formă, culoare, înălțime, senzație de mâncărime sau sângerare.
Dacă o aluniță îndeplinește unul sau mai multe dintre aceste criterii, nu înseamnă că este periculoasă. Înseamnă că un specialist trebuie să o vadă. O aluniță „urâtă” poate fi inofensivă, iar una banală poate fi cea care schimbă lucrurile, motiv pentru care evaluarea o face medicul, nu autoevaluarea.
Cum îți faci o verificare acasă
- Alege o zi fixă, de exemplu o dată la două-trei luni, și o cameră bine luminată.
- Folosește o oglindă mare și una mică, ca să vezi și spatele, ceafa, tălpile și zonele dintre degete.
- Cere ajutor unui membru al familiei pentru zonele greu de văzut.
- Fotografiază alunițele care te interesează, cu un obiect de comparație lângă ele, și păstrează pozele cu data.
- Compară în timp. Nu poți observa o schimbare fără un punct de plecare.
Dacă una dintre alunițe este îndepărtată, de pildă pentru analiză, procedura este descrisă în materialul despre excizia unei alunițe și analiza ei, util pentru a înțelege ce urmează după consultație.
Când mergi la medic
Programează-te fără a aștepta dacă observi una dintre următoarele: o aluniță nouă apărută la vârstă adultă, o modificare vizibilă de formă sau culoare, mâncărime persistentă, crustă, rană care nu se vindecă, sângerare sau o aluniță care arată diferit de toate celelalte, așa-numita „rățușca urâtă”. La fel, merită verificate alunițele din zone expuse la frecare sau greu de urmărit, precum scalpul, talpa sau zona genitală. Persoanele cu multe alunițe, cu piele deschisă la culoare, cu arsuri solare în antecedente sau cu rude care au avut probleme dermatologice pot beneficia de controale periodice, la ritmul stabilit de medic.
Ce face medicul la consult
Medicul îți examinează pielea și poate folosi un dermatoscop, un aparat mic cu lupă și lumină, care arată structura alunițelor în detaliu. Examinarea este nedureroasă. Dacă o aluniță pare suspectă, se poate propune îndepărtarea ei și trimiterea țesutului la laborator, unde se stabilește natura lui. Alteori, medicul decide doar monitorizarea, cu fotografii și control după un interval. O altă variantă de prelevare, folosită pentru leziuni mici sau pentru confirmarea unui diagnostic, este explicată în ghidul despre biopsia cutanată prin punch.
Alunițele la copii și la vârstnici
La copii, alunițele apar treptat, mai ales în adolescență, și este normal ca numărul lor să crească. Părinții pot urmări aceleași semne ca la adulți și, pe lângă ele, pot fi atenți la protecția solară încă din primii ani. La vârstnici, apariția unei leziuni noi, pigmentate, merită discutată cu medicul, chiar dacă pare banală, deoarece multe pete întunecate sunt inofensive, dar nu toate. Diferența o face examenul de specialitate, nu aspectul văzut de la distanță.
Ce nu faci singur
- Nu încerca să o scoți cu foarfeca, cu ața sau cu soluții cumpărate fără recomandare: există risc de infecție, de cicatrice și, mai ales, de pierdere a informației din țesutul îndepărtat.
- Nu aplica remedii „naturiste” pe aluniță, în speranța că dispare.
- Nu ignora o schimbare pentru că „așa a fost mereu”.
- Nu te baza doar pe aplicații de telefon care pretind că evaluează alunițele; ele nu înlocuiesc examenul medical.
Protecția pielii, o parte din supraveghere
Expunerea repetată la soare, mai ales arsurile din copilărie, crește riscul de probleme ale pielii. Cremele cu protecție solară, hainele ușoare, pălăria și evitarea orelor de vârf ale soarelui sunt măsuri simple. Solarul nu este o alternativă sigură. Aceste obiceiuri nu elimină riscul, dar îl reduc, iar alunițele pe care le urmărești acasă se văd mai bine pe o piele îngrijită.
Pentru alte explicații despre proceduri mici făcute în cabinet, poți consulta ghidurile de pe GhidulClinicii. Observă-ți pielea cu regularitate, notează ce se schimbă și lasă interpretarea medicului: așa îți dai cele mai bune șanse să prinzi la timp o schimbare importantă, fără să te sperii de fiecare punct întunecat.
